În tot ceea ce suntem şi în ceea ce gândim este mereu vie o istorie trecută.
Privind retrospectiv, am convingerea că toţi venim pe lume cu un rost de îndeplinit, cu un sens precis în funcţionalitatea Universului. Este motivul pentru care suntem dotaţi cu o anumită zestre nativă şi ne naştem în locul şi în condiţiile adecvate drumului pe care îl avem de străbătut în efemeră noastră existenţa.
În căutarea propriului Sine, am înţeles că avem cu toţii o sorginte spirituală, că facem parte integrantă din Marele Univers şi tot ceea ce ni se întâmplă, se întâmplă şi în nemărginirea să. Prin urmare, singură cale de a scrie o istorie fericită la nivel de umanitate este aceea de a trăi în acord cu Legea fundamentală pe care se sprijină Universul – aceea a binelui, a zidirii şi nu a distrugerii, a respectului pentru natură, pentru demnitatea umană şi dreptul natural la viaţă al tuturor fiinţelor.
Această este esenţă Noii Spiritualităţi. (Dumitru Constantin-Dulcan)

Recenzii
Nu există recenzii până acum.