Eliberat de convingerea că obiectele din realitatea aparentă sunt reale, mă simt mereu complet, văzând lumea ca pe un vis frumos apărut în lumina minunată a conştiinţei, adică a mea. Pentru mine dorinţele nu mai provoacă teama că nu voi obţine ceea ce doresc. Eu am întotdeauna totul, pentru că plenitudinea este chiar natura mea. Fiind permanent identificat cu conştiinţa, asumându-mi identitatea reală, nu mai acţionez având sentimentul că sunt un făptuitor. Accept orice rezultat ar apărea în urma aparentei acţiuni, pentru că ştiu că nu am nimic de câştigat sau de pierdut.
Aventura descoperirii de sine ne cuprinde și pe noi și ne îmbogățim lăuntric cu fiecare metodă practică descrisă în carte, iar în final, perspectiva noastră se transformă radical prin prisma tuturor acestor învățături specifice sistemului non-dualist advaita vedanta.
Vezi coșul „De ce mindfulness este mai bun decât ciocolata. Ghidul tău pentru pace interioară, concentrare sporită și…” a fost adăugat în coș.
Copilul mării. Aventura transformării lăuntrice și a descoperirii de sine
30,00 lei 25,50 lei
Ai nevoie de ajutor? Contacteaza-ne la 0726334721 sau la e-mail comenzi@edituradaksha.ro
Livrare gratuită la comenzile de 150 lei în București și respectiv, 250 lei pentru livrări naționale
Primești cărțile în 24-48h.
Date tale sunt în siguranță prin utilizarea protocolului HTTPS
| Stoc | |
|---|---|
| Nr. Pagini | 390 |
| Format | 13 x 20 cm |
| Autor | |
| Data Lansarii | 2017 |
| Editura | |
| ISBN | 978-606-8758-27-5 |
Fii primul care adaugi o recenzie la „Copilul mării. Aventura transformării lăun” Anulează răspunsul
Produse similare
Cărți vizualizate recent
You have not viewed any product yet.
Cărți vizualizate recent
You have not viewed any product yet.






Recenzii
Nu există recenzii până acum.