Anii au trecut şi experienţele mele de dedublare conștientă deveneau din ce în ce mai profunde şi mai împlinitoare. Cu toate acestea, un eveniment de cotitură m-a făcut să înțeleg mai multe în ceea ce priveşte călătoria către acea planetă îndepărtată unde trăia Nykiat.
Eram student în anul trei de facultate şi lucram la un proiect pentru un examen. Mă concentram profund asupra calculelor şi a desenelor pe care le aveam de făcut. Fiind total absorbit în muncă, am simţit brusc cum în zona capului apare o anumită amorţeală şi mă cuprinde un fel de somnolenţă profundă. Cele două stări, prima fiind cea de concentrare şi a doua fiind cea de somnolenţă, au creat un fel de absorbţie, ca şi cum o pompă de vid mi-ar fi absorbit conştiinţa în spatele corpului meu.
Preţ de câteva secunde mi-am văzut zona cefei. Eram cu capul pe mâna stângă, cu un creion în mâna dreaptă şi becul era faţa mea, luminându-mi părul. Situaţia inedită în care mă aflam m-a uimit profund, dar în acelaşi timp, simţindu-mă brusc eliberat de limitele corpului meu fizic, am simţit nevoia să îmi iau zborul cât mai departe.
Pentru că eram atras mai ales de călătoriile spre stele, în imediata mea apropiere s-a deschis un fel de tunel lung şi luminos în care am intrat fără să clipesc. Senzaţia a fost extraordinară. Cu coada ochiului am văzut cum mă îndepărtez de clădirea în care mă aflam, de oraş, de zona ţării mele, de globul pământesc şi apoi m-am afundat în vidul cosmic. Pe alocuri vedeam câte o stea, iar în jurul meu observam dâre de lumină, reprezentând urmele deplasării mele pe lângă alte stele. Modul meu de a vedea devenise global, sferic. Vedeam şi în faţă, dar şi în urma mea. Puteam să disting rapiditatea mişcării prin faptul că anumite structuri stelare din spatele meu se estompau rapid, ceea ce însemna că mă deplasam cu o viteză considerabilă. În cele din urmă, am văzut în imediata mea apropiere o stea care emana o lumină alb-albăstruie. Simţeam cum îmi micşoram viteza şi am început să disting conturul unei planete mari, deosebit de frumoasă, cu culori vii, înnobilată fiind de misterul unei centuri fine de meteoriţi din jurul ei.
Undeva mai departe am observat clar şi conturul palid al celei de a doua stele, care emitea o lumină roșie-portocalie. Atunci nu am analizat prea mult situația, însă evenimentele care s-au derulat la câţiva ani după acea călătorie aveau să-mi amintească de acel aspect.
Ceea ce puteam vedea atunci era un oraş aproape plutitor. El pornea de la sol ca un simplu oraş în care existau străzi și parcuri superbe, pline de viață, dar și clădiri suspendate pe verticală. Multe dintre ele se pierdeau în nori, plutind, fără să fie în contact cu solul.
Natura era într-o armonie perfectă cu clădirile, pentru că puteam să văd vegetația care creştea practic prin case. Unele plante, care semănau cu lianele de pe Pământ, se unduiau pe lângă construcţii armonioase şi făceau parte din baza unei statui reprezentând o formă simbolică.
Materia părea a fi mai puţin condensată decât cea pe care o ştiam pe Pământ. Acest lucru l-am dedus din faptul că vegetația creştea în toate direcţiile,şi nu numai în zonele aşa-zis deschise sau acolo unde se vedea că ajung razele soarelui.
Simţind că vizita mea a luat sfârşit, am observat că un nor albicios cu multe irizaţii violet a început să mă cuprindă într-o caldă îmbrăţişare.
Am văzut din nou oraşul unde făcusem o scurtă vizită, apoi tot urcând către cer am putut să văd întreaga regiune, iar de la o distanță suficientă față de planetă am observat că orașul se afla pe o insulă mare din emisfera ei nordică. După aceea m-am simţit absorbit de un vârtej puternic, semn că drumul meu înapoi către casă începea. Drumul de întoarcere mi s-a părut totuși mai scurt.
Ajuns cu bine în apropierea planetei Pământ, am admirat coloritul ei plin de farmec. Chiar dacă părea mai puţin spectaculoasă, am sesizat potenţialul deosebit pe care îl avea. Nu reușeam să desluşesc prea bine importanța a ceea ce vedeam, dar am lăsat să mă pătrundă admiraţia profundă în ceea ce privește miracolul vieţii. Am trecut prin atmosferă către zona europeană, îndreptându-mă către regiunea în care mă aflam, spre oraș, spre cartier, spre clădire şi până la urmă am pătruns în camera mică, luminată doar de veioza de pe masă. Am rămas câteva secunde în spatele propriului meu corp, încercând să înţeleg diferenţa dintre senzaţiile trăite prin simțurile fizice şi cele trăite prin simțurile noi și foarte rafinate, pe care le-am putut experimenta în acea călătorie astrală.
Datorită cărţilor citite, eram familiarizat cu ideea de corp astral sau de corp energetic, dar până atunci nu avusesem o experiență așa de intensă în acest sens. Chiar dacă simţeam că era necesar să reintru în corp, am încercat să mai rămân conectat la corpul meu astral. Eram atât de relaxat și de încântat, încât nu doream să opresc acel sentiment de regăsire și de abundență sufletească. Zile în şir după aceea, am reuşit să trăiesc cu bucurie momente în care, pe lângă lucrurile percepute în lumea fizică, am reuşit să desluşesc diferite forme luminoase despre care am dedus că fac parte din lumea astrală.
Extras din cartea Jurnalul unui călător în timp: Akyron, vol. 1.
