— Este câmpul de recorelare celulară. Vei lucra cu asemenea dispoziti- ve mult timp de acum în acolo și vei învăţa tot ce ai nevoie. Însă acum tre- buie să pornim la drum. Nu va dura mult, dar este necesar să te așezi într-o capsulă specială. Modul în care se petrece saltul la distanţe așa de mari îţi este încă necunoscut şi cred că ai fi bucuros să iei legătura cu fiinţele care conduc o asemenea navă.

Am încuviinţat cu un surâs, iar ochii mi-au sclipit de bucurie. O ușă s-a deschis în fața noastră și am pătruns într-un coridor îngust îmbăiat de o lumină blândă, alb–violacee. Părea că lumina radia din toate direcțiile. Practic, nu aveam umbră.

Coridorul luminos ne-a dus într-o cameră unde se aflau două scaune largi, cu aspect de fotoliu. Cu un gest simplu, Aphu îmi indică să iau loc. Fotoliul părea să fie metalic și mă așteptam să-i simt răceala specifică. Fără ezitare, m-am așezat și, cu toate că pluteam cam la 5 cm deasupra lui, nu am simțit niciun disconfort. Pe măsură ce mă relaxam, am văzut cum din dreptul picioarelor și al mâinilor începu să se ridice un nor alb–gălbui stră- lucitor, învăluindu-mi lent întregul corp. Cu toate că mă simțeam cuprins de o toropeală plăcută, atenția mea creștea cu fiecare secundă.

În momentul următor am avut parte de o surpriză ce mi-a taiat respi- rația. O rază de lumină a apărut în jurul meu, crescând lent în intensitate până când m-a cuprins cu totul. În fața mea, pereții camerei au devenit translucizi și am început să văd spațiul cosmic ca și cum eram în mijlocul lui, admirându-i profunzimea. Spre stânga îl vedeam pe Aphu, care medita acum. Prin comparație, curiozitatea lui era complet satisfăcută, având în vedere numărul călătoriilor de acest gen la care participase. Privirea mi-a alunecat pe sub scaunul lui și am văzut planeta noastră în toată splendoarea ei. În timp ce mă delectam cu această imagine, am început să sesizez în urechi câteva pocnituri și mici zumzete, înlocuite gradat de un bâzâit pre- lung ce creștea în intensitate și care venea parcă din spatele capului. Foarte curând am observat că acel sunet îmi crea posibilitatea de a percepe camera în care mă aflam ca și cum îi atingeam pereții cu mâna.

Cu toate că mă aflam într-o stare de semi–amorțeală și nu îmi mișcam degetele deloc, aveam clar senzația că atingeam pereții. Am palpat de câ- teva ori diferite locuri din colțurile camerei, inclusiv zone pe care în mod normal nu le puteam vedea cu ochii și care se aflau în spatele meu. Intuitiv mi-am dat seama că puteam să îmi extind puterea de percepție dincolo de pereți, ceea ce am și făcut cu o încântare unică. Mă simțeam ca un copil ce privește curios o jucărie nouă. Pas cu pas, începusem să simt nava și structurile ei de rezistență. Cu toate că nu aveam nici cel mai mic habar despre cum funcționa și mai ales cum se deplasa, în perioada cât am fost pe navă trăiam clar sentimentul că percep o cunoaștere superioară, ce îmi reconfigura parca harta mentală.

Astfel, în doar câteva minute am devenit conştient de prezenţa navei cosmice. Avea o formă sferică. Am realizat cu surprindere că eram perfect unit cu nava care avea totuși dimensiuni medii, aproximativ 50 de metri în diametru. Am simțit foarte ușor faptul că aproape toate comenzile şi manevrele erau făcute prin intermediul capacităţilor telepatice dezvoltate de piloţi. Nava avea o construcţie deosebită, care îmbina atât elemente materiale, cât şi câmpuri magnetice intense. Toate se coordonau mental.

În scurt timp am simțit că nava s-a pus în mișcare. Am încercat să în- țeleg modalitatea de deplasare, însă nu reușeam. Era un mister total. Părea că se mișcă singură, ca un balon în vânt. După ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în față am simțit un mic impuls, ca și cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a dispărut brusc și în fața mea se vedea acum un vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era aproximativ asemă- nătoare cu structura văzută când am fost prima dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul drum îl pot asemăna cu un fel de înşurubare în spaţiul cosmic, de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul navei.

În timp ce admiram imaginea, am primit cu surprindere o informaţie, parcă venită din neant. Îmi spunea clar că pot pune întrebări. Spre marea mea bucurie, nava avea capacitatea de a-mi răspunde la întrebări! În același timp, puteam lua legătura cu piloţii în mod telepatic; sesizam că pot simți câmpul lor mental care cuprindea întreaga navă, dar totuși distinct de cel al navei. Fiind profund absorbit de trăirea pe care o aveam, am simțit cu luciditate chiar și manevrele realizate. Am rămas cufundat într-o stare per- fectă de meditaţie și astfel am primit răspunsuri despre modul în care era concepută şi folosită acea navă cu care călătoream prin galaxie.

Am rămas uimit să aflu că nava nu se deplasa prin spaţiu, ci în timp. Ea s-a materializat doar pentru a mă lua pe mine şi pe Aphu la bord. Sistemele de pe navă transformau instantaneu materia în energie temporală şi traversa astfel timpul galactic. Coordonatele în spațiu și timp ale unei anumite planete erau folosite de piloți doar pentru a crea un mod de ancorare al navei într-un punct specific din spațiu și timp.

Mi s-a explicat că modul de deplasare în timp al navei se bazează, de fapt, pe rotația galaxiei în jurul propriei axe. Practic, după ce am ajuns la bordul ei, nava s-a dematerializat apoi rematerializat într-un moment în care, datorită rotației galaxiei, acel punct din care s-a dematerializat inițial se afla suficient de aproape de Akata. Având în vedere că sistemul solar binar unde se află Akata este mai aproape de centrul galaxiei, după rematerializare au fost necesare mici salturi în spațiu pentru a ajunge chiar lângă Akata.